Eu sunt Codrina și mă bucur enorm pentru șansa de a face munca asta.
Pentru mine, terapia nu este doar un job, ci este un mod de a atinge profund oamenii, de a cunoaște povești de viață, de a căuta moduri de optimizare acolo unde pare că nu mai sunt soluții, de a asculta și a fi prezentă cu durerea celorlalți și a face împreună să fie mai bine.
Cred foarte tare în ceea ce fac și iubesc procesele de transformare, mai ales atunci când oamenii își dau voie să iubească din nou, să aibă încredere în ceilalți, să aibă o relație mai armonioasă cu corpul lor, să se simtă în siguranță în interior și să ajungă să trăiască o viață care are mult mai mult sens și valoare.
Cred foarte tare în relații armonioase, în a depune eforturi pentru a ne putea dezvolta și pentru a putea fi bine atât cu noi, cât și cu cei din jurul nostru. Din păcate, nu suntem învățați să trăim relațional, fiind un skill pe care avem nevoie să îl dezvoltăm.
Am știut din liceu ce îmi doresc să fac și pe ce drum să merg și de abia așteptam să vină ziua în care să am cabinetul meu și să pot începe să lucrez cu oameni. Nu simt că este altceva mai potrivit pentru mine, am o admirație foarte mare pentru șansa de a lucra în acest mod și tratez psihoterapia ca pe ceva foarte sacru – consider că e un privilegiu să ți se poată încredința povești de suflet, dureri nespuse altcuiva și greutăți, uneori inimaginabile.
Ce m-a ajutat să ajung aici
Mult timp am crezut că formările și cursurile pe care le parcurg mă vor face un psihoterapeut mai bun, lucru ce m-a făcut să alerg după ele și să încerc să cuprind cât mai multe, pentru a-mi valida experiența. Le sunt profund recunoscătoare pentru transformările pe care mi le-au adus, dar țin și să precizez că acum cred că mare parte din valoarea adusă de un psiholog/psihoterapeut este profunzimea muncii lui cu el însuși, cât de în serios își ia propriul proces de transformare și cât de onest se uită la propriile neajunsuri.
În acest parcurs, m-au însoțit formări care au contribuit atât profesional, cât și personal: trei ani de lucru în cadrul formării în Constelații Familiale, formarea în terapie de cuplu la Școala pentru Cuplu, alături de Domnica Petrovai, un program de mindfulness pentru reducerea stresului (MBSR), formarea în psihoterapie experiențială în cadrul Institutului SPER, precum și cursuri în zona de psihosomatică. Le port pe toate ca pe niște repere care mi-au clarificat direcții, nu ca pe definiții ale identității mele profesionale.
Astăzi aleg să fiu prezentă în terapie dintr-un loc viu și asumat, în care metoda este importantă, dar relația, siguranța și autenticitatea rămân esențiale.

